Când singura, unica, suprema raţiune de a fi a unui film e acela de a fi dramatic, povestea se pierde printre multe priviri depresive şi o coloană sonoră obositor de tautologică până la cacofonie estetică
Arhive categorie: Cronici
Neighborhood 3: Jumătate joc, jumătate realitate
meta-realitatea care vine să înlocuiască realitatea prezentă. Cel puțin asta reiese la suprafață, însă, în subtext, se citesc și teme mai profunde
unteatru suite
„California suite” reușește să se facă simpatic într-un mod simplu, curat și cu personalitate proprie. Such a lovely place, such a lovely place
Disco `89. Povestea unei artiste uitate într-o arhivă inexistentă: Mihaela Runceanu
Publicului îi este oferită o bucată din ce ar fi fost Mihaela Runceanu, iar acest lucru e suficient, pentru că a fost cine și cum a fost ea mai bine.
„Femeia mării” – omul angoaselor
Zbuciumul său interior, asemeni talazurilor dezlănţuite se revarsă cu o violenţă auto-mutilantă şi vătămătoare pentru cel care încearcă să îl zăgăzuiască.
Cină cu prieteni. Apropieri și despărțiri între cupluri și prietenii
E un spectacol despre actorul în relație cu… E un spectacol care spune o poveste. Despre maturitate
„Don’t look up”, watch Netflix 
Film la all inclusive. Filmul potrivit pentru timpul potrivit. E superficial şi vorbeşte despre superficialitate, mizând tocmai pe ea. E paradoxal şi amuzant, dar mai ales eficient acest reţetar exrem de bine echilibrat.
„Lohengrin” – oglindirea artelor
Spectacolul regizat de Silviu Purcărete, în scenografia lui Dragoş Buhagiar e o celebrare a rostului de a fi împreună, mai ales la greu, al artelor. Muzica, literatura, dansul şi teatrul stau umăr la umăr în faţa lipsei de curaj în f
„House of Gucci” – comerţ cu şerpi din cristale pe papuci de plastic
Produsele „de artă”, de cele mai multe ori, nu fac altceva decât să promoveze aceeaşi ipocrizie bănoasă. „House of Gucci” celebrează cu surle şi trâmbiţe acest zeu puternic, seducător, periculos şi cât se poate de pervers: comercialul
„Ale mele”: fricile şi însingurarea
Spectacolul „Ale mele” de Mădălina Stoica, în regia lui Raul Coldea, de la Reactor de creaţie şi experiment, Cluj-Napoca, e o metaforă a unui spaţiu recluziv în care spiritul uman e pus în menghina însingurării.
