E un spectacol simplu cu două personaje și o poveste. Despre un cine-știe-ce război, total irelevant între cine și cine. De altfel, toate sunt la fel – în toate există victime.
Arhive categorie: Cronici
WILL. Voiţa de a fi a unui festival într-o Craiovă eternă
„There is a WILL so there is a way”. Foarte fresh, foarte cathcy, foarte instagramabil. Dar cârligul ascuţit al marketingului e doar momeală lucitoare. Acest WILL – Shakespeare însuşi, testament şi voinţă – acoperă cu adevărat palierele pe care s-au desfăşurat cele unsprezece zile de festival
„Dragoste şi alte crime” – forme şi alţi monştri
Povestea unei tinere care preţ de o zi fuge din propria viaţă dintr-un Belgrad violent, decrepit şi controlat de găşti mafiote de duzină nu are nici poezia, nici forţa necesară pentru a susine un demers teatral atât de ambiţios
Doliul care transcende „Universuri paralele”
Minimalismul poate fi foarte bogat. Acel „less is more” bagatelizat, pe care prea ni se pare că îl ştim cu toţii, e motoul foarte precis al spectacolului.
Independenți sau abandonați?
Este un performance undeva între teatru și forum, în care se lasă deoparte delimitările dintre instrumentist și instrument, și, în schimb, se face disecția chinurilor artiștilor care nu sunt susținuți de stat.
„Pescăruşul” ucis nu e Pasăre Phoenix
Eugen Jebeleanu pare a se fi înfăşurat pentru acest spectacol în mantia lui Batman care îşi asumă rolul de anti-erou, crezând că aşa poate salva un teatru românesc – Gotham City plin de păcate.
„Rosmersholm” – salt cu ochii larg deschişi în golul sufletesc
E foarte intimă această întâlnire cu personajele lui Ibsen. Într-o atmosferă gravă, de doliu, câţiva martori iau parte la purgatoriul a două victime-ucigaşi.
La malul mării un bătrân așteaptă
Singurătatea este cea mai dureroasă moarte, mai ales dacă este rezultatul unor traume trăite în trecut. În singurătate, omul ajunge nebun de cele mai multe ori. În singurătate, omul nu se are decât pe el.
„Opera de trei parale” sau preţul de a fi Om
„Opera de trei parale” de Bertolt Brecht şi Kurt Weill, în regia lui Răzvan Mazilu, de la Teatrul Excelsior e o sărbătoare a acestui vintage cu ştaif.
„Oameni. De vânzare” – fapt istoric, dar nu teatral
E foarte valid să faci un comentariu solid despre un fenomen complex şi problematic. Dar e şi artistic?
d'E-pîn-geac 