Această repunere în drepturi, practic, a demascării ipocriziei, violenţei, mediocrităţii supra-evaluate şi a mişmaşurilor danubiano-pontice are efectul unei cafele tari pe care o poţi savura şi fără cubuleţul de zahăr.
Arhive categorie: Cronici
„Noapte bună, mamă!”, căci de mine mi-e somn
Situaţia de conversaţie mijlocită de un ecran, celebrul video call care ne-a minţit vreme de un an că nu suntem singuri şi ne-a amăgit sentimentul unui „împreună” virtual capătă o dimnesiune-simbol hiperbolizată.
„Julieta fără Romeo” şi mama fără Julieta
Spectacolul devine o experienţă a oglindirii emoţiilor profunde ce zgândăre în straturile de căptuşeală defensivă construite cu fiecare „Sunt ok” mincinos pe care ni-l spunem.
„3 surori” sau orice altceva
Spectacolul e o dedicaţie exclusivistă pentru cei care nu doar au citit piesa o dată sau îşi amintesc vag o montare de demult. Nu. Spectacolul gândit ca o sugestie formală are adresant cu domiciliu cunoscut: un cercetător atent al piesei lui Cehov, un exeget al operei sale.
„Incognito” de tot
Nu e suficient să citeşti multe cărţi groase şi să extragi citate care sună inteligent pentru a scrie o piesă bună.
Tangoul destinului murind într-un pat frânt: „Maria de Buenos Aires”
Întreg spectacolul e ca vertijul unui carusel frumos colorat, în care caii de lemn pictaţi sunt prinşi iremediabil în locul lor fix de unde fascinează şi bucură călători întâmplători.
„După D’ale” urmează o tăcere pre(a)lungă
În loc de o atmosferă burlescă, ritm alert şi gag-uri, spectacolul „După D’ale” merge în contra aşteptărilor, evită orice cărare bătătorită şi propune o tihnă deloc proprie montărilor textelor caragialiene.
„Lecţia” imposturii educaţiei
m ajuns de la extremele unei memorări condiţionate de note şi gura lumii la un tupeu hrănit cu şabloane revărsate din broşurile menite a facilita aşa-numita dezvoltare personală. Performanţa nu mai e cool. Calitatea e relativă.
(Ne)nebunia lui „Henric al IV-lea”
Rolul acestui ne-nebun care preferă minciuna sinceră adevărului mincinos al unei lumi hâde, acest nefericit care ia chipul unei fantoşe pentru a-şi salva lumea lăuntrică de lumea reală mult mai schimonosită decât întunecimile nebuniei, Henric al IV-lea cel auto-excomunicat din viaţă într-o închisoare de mucava este unul dintre cele mai bogate roluri pe care şi-l poate dori un actor.
„Trădarea lui Einstein” de către artă
Materialul pe care ni-l pune la dispoziţie realitatea e bogat, divers, ofertant şi ispititor. Cu toţii ştim măcar două-trei poveşti care şi-ar merita faima între copertele unei cărţi sau în decorurile unui spectacol de teatru. Ce se întâmplă, însă, când scena încearcă fără niciun succes să adauge acel strat spectacular atât de necesar pentru ca faptul de viaţă să devină artă?
d'E-pîn-geac 