Dacă ar trebui ales un gen artistic în care să fie exprimată esenţa vieţii petrecute de Mariana Mihuţ pe scenă, atunci ar trebui compus un sonet, pe notele muzicale ale unei romanţe ruseşti.
Arhive categorie: Chipuri
Iubirea de oameni a lui Hedwig și al său angry inch
Un star bizar îşi spune povestea vieţii sfâşiate de istorie cu auto-ironie, umor, candoare, forţă, potenţă, farmec şi multă nevoie de iubire.
Nu vorbim despre „Tabu”
Pentru că „Tabu” nu accentuează în mod derizoriu părțile neîndulcite ale poveștii, dar și pentru că nu se jenează să le confirme și să și le asume acolo unde este cazul, ajunge la un nivel de adevăr situațional cu un dramatism pe care numai realitatea îl poate genera.
William Shakespeare: Will (,) you remember me?
E atât de faimos încât a dat peste cap și tot ce înseamnă marketing; unde te uiți, sigur zărești un tricou, o sacoșă de pânză, un pix sau o agendă pe care Will sau citatele sale să apară.
Francheţea Danei Dogaru şi lecţia de „a fi” a Marianei Mihuţ de Ziua Mondială a Teatrului
Lecţia de „a fi” pe care umanitatea delicată a actriţei cu adevărat mare a oferit-o de Ziua Mondială a Teatrului este aceea a smereniei, a sincerităţii, a firescului de bună calitate şi, mai presus de toate, a iubirii.
Florica Ichim. Profesiune de credinţă şi puterea de a îndura
E greu să mai ai modele. Poate nici nu mai e nevoie. Iar Florica Ichim nu cred că şi-a propus să devină model, ci prin muncă şi fanatismul cel mai autentic pentru teatru a devenit exemplu.
De vrobă cu Doamna Volfram/Tanti Tina/Tinica – Povestea Tincuţei Volfram
Putem trece cu bine dacă în următorii ani, cât mai curând, vor ajunge în frunte doar oamenii ultra-competenţi. Cei cu integritate, care să nu îşi apere doar interesele personale.
De vrobă cu Doamna Volfram/Tanti Tina/Tinica
E fascinant cum o viaţă de om poate traversa istoria de la timpul aproximat după soare până la videocall-urile pe un alt continent. Totul trăit cu modestie, răbdare, ambiţie, muncă cinstită şi grijă pentru ceilalţi.
Cristiano Ronaldo sau Messi? De Niro şi Pacino
Şi când au vrut să mai arate încă ceva şi să dea o mostră de artă printre glumiţele din ultimii ani, au făcut „The Irishman”.
Ion Horia Leonida Caramitru – Pino sau zâmbetul trist al despărţirii
E greu de scris şi de spus Ion Caramitru „a fost” şi apoi să treci între virgule ipostaze şi cuvinte ce definesc statura unei figuri a lumii culturale pe care, încă, nu o cuprindem în toate faţetele interdependenţelor pe care nici nu ştiam că le avem.
