Pe cei care cred că e cool să ai un pui de om sau care îşi doresc o bebelină pe care să o drăgălească sau se gândesc la paharul cu apă oferit la bătrâneţe nu îi înţeleg
Arhive autor:epingeaca
„Talking Toilets” – toaleta publică la rang de artă
ătura dintre acest titlu şi prezenţa în imediata apropiere a teatrului a unei toalete publice cu lift exterior şi marmură, care a costat 400 000 de euro, nu poate fi întâmplătoare.
Respect? WTF!
Respectând îţi dai timp să gândeşti – cu mintea proprie, nu să papagaliceşti ce ai învăţat conştiincios şi fanatic. Dacă respecţi cu adevărat, ai şi capacitatea, devenită rară, de a asculta. Cel care încă mai respectă mai este şi curios, încă.
„Urâtul” superb. Metafora ipocriziei
Această lume sterilă, austeră şi nivelată de preconcepţii în care singurul criteriu ce departajează identităţi e forţa de seducţie a banului e sugerată fin cu energia acestui topos alcătuit din fascicule de lumină şi un fluid sonor când straniu, când foarte acut.
HOP şi… gata
Câştigători au fost doar unii, dar câştigaţi au fost cu toţii. Şi poate mulţi nu o ştiu, încă. Timpul îi va învăţa că premiile sunt doar borne care celebrează un moment. Şi atât.
HOP-HOP – a doua oară
Căldura prezenţei la un loc, zâmbetele schimbate pe scările hotelului, discuţiile prelungite în noapte, cafeaua de dimineaţă bută în linişte complice, aceste interacţiuni banale, dar atât de importante într-o breaslă nu excesiv de numeroasă, dar foarte orgolioasă, ne apropie firesc şi fără pompă pe unii de ceilalţi.
Primul HOP la Alba-Iulia
Energia şi entuziasmul, dorinţa de a demonstra, zvâcul încă nedebusolat al prospeţimii profesiei la început de drum sunt toate la locul lor.
„Livada de vişini” din umbrele unui sfârşit sublim
Aşteptarea sperioasă construită pe scenă, caruselurile de fugi în suită pentru câte un accident anunţat cu zgomot par a deveni motive de încă o secundă în plus de folos, de viaţă trăită între pereţii bătrâni care nu peste mult timp vor deveni moloz ce atârnă greu.
HOP şi d’E-pîn-geac la GALĂ
Cu multă curiozitate, pregătită pentru mirări constructive şi cu pumnii strânşi pentru cât mai multe reuşite, urc geacul în tren şi sper să îl umplu cu veşti din cele mai frumoase din cetate.
„Adio, domnule Haffman”, bun-venit plictis!
Totul pare pus cu mâna, crispat, relaţiile nu înaintează, ci se păstrează într-o politeţe sterilă maculată de sentimente care, totuşi, se vor a fi răscolite de intenţiile poveştii.
d'E-pîn-geac 