Aflăm de la americanii Emma, Sorn, Con, Dev ce se afla în sufletul slavilor Arkadina, Sorin, Kostea sau Medvedenko.
Arhive categorie: Cronici
„Talking Toilets” – toaleta publică la rang de artă
ătura dintre acest titlu şi prezenţa în imediata apropiere a teatrului a unei toalete publice cu lift exterior şi marmură, care a costat 400 000 de euro, nu poate fi întâmplătoare.
„Urâtul” superb. Metafora ipocriziei
Această lume sterilă, austeră şi nivelată de preconcepţii în care singurul criteriu ce departajează identităţi e forţa de seducţie a banului e sugerată fin cu energia acestui topos alcătuit din fascicule de lumină şi un fluid sonor când straniu, când foarte acut.
„Livada de vişini” din umbrele unui sfârşit sublim
Aşteptarea sperioasă construită pe scenă, caruselurile de fugi în suită pentru câte un accident anunţat cu zgomot par a deveni motive de încă o secundă în plus de folos, de viaţă trăită între pereţii bătrâni care nu peste mult timp vor deveni moloz ce atârnă greu.
„Adio, domnule Haffman”, bun-venit plictis!
Totul pare pus cu mâna, crispat, relaţiile nu înaintează, ci se păstrează într-o politeţe sterilă maculată de sentimente care, totuşi, se vor a fi răscolite de intenţiile poveştii.
„Povestea personajelor mele pierdute” şi regăsite
Există un comentariu ca o notă de subsol ce se pierde printre dialogurile destul de previzibile, „ca din carte”: o critică din perspectivă contemporană a marilor clasici ale căror opere sunt depăşite de anvergura şi reverberaţiile căpătate de personajele lor peste timp.
„Cassandra” sunt eu!
Scriitoarea care îşi pierde inspiraţia odată cu moartea mamei porneşte într-o căutare a cuvintelor pentru elogiul care este aşteptat tocmai de la ea, dar şi a identităţii propriei feminităţi. Cine mai este ea fără mama? Cine a învăţat să fie şi cine a devenit?
„Rosto” – un pedagog de şcoală veche
Această repunere în drepturi, practic, a demascării ipocriziei, violenţei, mediocrităţii supra-evaluate şi a mişmaşurilor danubiano-pontice are efectul unei cafele tari pe care o poţi savura şi fără cubuleţul de zahăr.
„Noapte bună, mamă!”, căci de mine mi-e somn
Situaţia de conversaţie mijlocită de un ecran, celebrul video call care ne-a minţit vreme de un an că nu suntem singuri şi ne-a amăgit sentimentul unui „împreună” virtual capătă o dimnesiune-simbol hiperbolizată.
„Julieta fără Romeo” şi mama fără Julieta
Spectacolul devine o experienţă a oglindirii emoţiilor profunde ce zgândăre în straturile de căptuşeală defensivă construite cu fiecare „Sunt ok” mincinos pe care ni-l spunem.
d'E-pîn-geac 