Cu o luciditate foarte tranşantă, problema încălzirii globale e pusă în discuţie cu mijloace teatrale cât se poate de bine exploatate. Nu e nimic tezist, nu e doar încă un speach alarmist care să ne bată obrazul celor care nu cunoaştem impactul propriei amprente de carbon.
Arhive autor:epingeaca
Un spectacol deloc (In)corect
O tematică socială uşor de identificat în orice micro-univers familial devine pretxtul acestui discurs teatral bogat, voit accidentat, cretiv şi performant.
David Tennant e „Good”
E foarte matematic acest spectacol în care convenţia e foarte tranşantă. Într-un spaţiu claustrant, trei actori citează o poveste.
„Cei drepţi” şi prea puţin credibili
Datarea ameninţă operele prea închistate într-un credo de inspiraţie a unui timp fix. Validitatea unui subiet, a unei stări de spirit, forfota generată de o modă, voga unei personalităţi magnetice, forţa de expresie a unui gen adulat, acele trăsături super specifice care îşi consumă fervent magia emanată asupra multor adepţi sunt la fel de susceptibileContinuă lectura „„Cei drepţi” şi prea puţin credibili”
„ABBA Voyage” – tinereţa noastră, a tuturor
Sentimentul de „aşa ceva nu există” pe care îl ai când Benny, Björn, Anni-Frid şi Agnetha apar pe scenă în costumele lor flamboaiante, tineri şi încântător de frumoşi e greu de comparat cu alte experienţe.
„Locotenentul din Inishmore” şi mâţâţelul său
Intensitatea situaţiilor absurde, demenţa personajelor, ritmul construit ca un arc care plezneşte la intervale precise, inserţiile de comic, citatele culturale, rezolvările inedite şi de efect, în cheia atmosferei impuse de poveste, detaliile, gesturile smucite definitorii pentru caracterele extreme, toate elementele care compun această simfonie de chin şi vai au fost alese unitar, întru spiritul deloc politicos al prea puţin empaticului autor britanic.
Felicitări! Eşti „Worker of the year” la tine în baie
Farmecul acestei propuneri îndrăzneţe constă în relaţia pe care tu ca receptor eşti dispus să o întreţii cu un univers sonor pe care îl augmentezi cu acţiuni reale.
„Münchausen” – un spectacol mincinos
Un monolog anost, poticnit, lipsit de orice strălucire, banal, plat, care cu vorbe multe spune mai nimic, e premisa de la care porneşte un one man show excesiv de explicativ şi plicticos.
Artaud și Teatrul cruzimii. Un teatru de care avem nevoie
O lume care construiește încă de început un manfiest împotriva acesteia, sub forma unui ritual, în care tot pachetul artistic participă spre a-l duce la bun sfârșit și a face o ars poetica unui Teatru pe care Artaud l-a văzut doar în mintea lui și pe hârtie.
„Koulounisation” – când teatrul predă lecţia istoriei
Te simţi în siguranţă, totul pare o prezentare solară a unui concept teoretic, iar până la final, cu paşi mici, ajungi pe nesimţite să asişti la transfigurarea artistică a ideilor abstracte.
d'E-pîn-geac 