Nu are capă, nu scoate lasere pe ochi şi nu are forţa unui uriaş verde. A zburat mult, e adevărat, dar cu avionul, departe, pentru a-şi putea folosi super-puterea: grija pentru ai lui.
Arhive autor:epingeaca
Bucuriile Alinuţei: Astăzi Enel
Şi, dintr-o dată – clac şi linişte se făcu’: frigiderul nu mai bârâia, cana minune nu mai fierbea, ceasurile cu leduri nu mai ştiau nici ele să măsoare timpul. Tăcere şi suspans.
„Povestea personajelor mele pierdute” şi regăsite
Există un comentariu ca o notă de subsol ce se pierde printre dialogurile destul de previzibile, „ca din carte”: o critică din perspectivă contemporană a marilor clasici ale căror opere sunt depăşite de anvergura şi reverberaţiile căpătate de personajele lor peste timp.
Povestea iubirii
A murit liniştit, minţindu-se cu inocenţă. Nu toţi recunoaştem iubirea. El a căutat-o din ce în ce mai departe de el şi n-a văzut-o nici când a închis ochii.
„Cassandra” sunt eu!
Scriitoarea care îşi pierde inspiraţia odată cu moartea mamei porneşte într-o căutare a cuvintelor pentru elogiul care este aşteptat tocmai de la ea, dar şi a identităţii propriei feminităţi. Cine mai este ea fără mama? Cine a învăţat să fie şi cine a devenit?
O seară. O breaslă. Gala UNITER 2021
Sau, cel puţin, aşa am simţit eu – copilul fericit de sărbătoare cocoloşit în sufletul unei dudui îmbrăcate cum a ştiut ea mai frumos. La final, când toate s-au spus şi s-au aplaudat, când live-ul s-a terminat, am pregetat să plecăm. Momentul acela în care am rămas pe scaune încă puţin, cu toţii, a fost clipa în care un „împreună” nerostit s-a simţit mai frumos decât declaraţii meşterite isteţ. Sau, cel puţin, aşa am simţit eu.
„Rosto” – un pedagog de şcoală veche
Această repunere în drepturi, practic, a demascării ipocriziei, violenţei, mediocrităţii supra-evaluate şi a mişmaşurilor danubiano-pontice are efectul unei cafele tari pe care o poţi savura şi fără cubuleţul de zahăr.
„Noapte bună, mamă!”, căci de mine mi-e somn
Situaţia de conversaţie mijlocită de un ecran, celebrul video call care ne-a minţit vreme de un an că nu suntem singuri şi ne-a amăgit sentimentul unui „împreună” virtual capătă o dimnesiune-simbol hiperbolizată.
„Julieta fără Romeo” şi mama fără Julieta
Spectacolul devine o experienţă a oglindirii emoţiilor profunde ce zgândăre în straturile de căptuşeală defensivă construite cu fiecare „Sunt ok” mincinos pe care ni-l spunem.
„Start REC
Cunoaşterea elementară e cea de sine. Fizică. Mă uit la mine şi ce văd: două mâini, două picioare. Pipăi şi simt două urechi, un nas, o gură. Simt. Nu văd. Pot să cred ce nu văd?
d'E-pîn-geac 