Arhive categorie: Cronici

„Urzeala lui Prospero” – un reality check la ieşirea din bulă

Un sector întreg de spectacole pare a rămâne în mod deliberat sub radarul unei analize – evenimentele organizate de impresari, spectacole ce nu aparţin unei instituţii anume, găzduite în săli mai mici sau mai mari, care străbat ţara mai în lung şi în lat, mai pe diagonală, aplaudate de sute şi sute şi mii de spectatori plătitori de bilete deloc ieftine.

„câine cu om. câine fără om” – om cu suflet. om fără minciuni

Durata universului personal revărsat din sensibilitatea şi visele lui Radu Afrim anulează „perfecţiunea” ceasurilor fixiste. Percepi altfel durata în acest spaţiu-timp fluid, în care personajele vin, îşi spun povestea şi pleacă, într-un alai de sentimente şi imagini.

O neuitare: „Disco ’89: Cele şapte morţi ale Mihaelei Runceanu”

Poate efectul cel mai dificil de obţinut al teatrului este tocmai acest raport de 1:1 între raţiune şi emoţie – iar Catinca Drăgănescu reuşeşte acum tocmai această performanţă  de a transmite artistic un fapt de viaţă care să îţi dea de gândit printre sentimentele răscolite.

„Urâtul” superb. Metafora ipocriziei

Această lume sterilă, austeră şi nivelată de preconcepţii în care singurul criteriu ce departajează identităţi e forţa de seducţie a banului e sugerată fin cu energia acestui topos alcătuit din fascicule de lumină şi un fluid sonor când straniu, când foarte acut.

„Livada de vişini” din umbrele unui sfârşit sublim

Aşteptarea sperioasă construită pe scenă, caruselurile de fugi în suită pentru câte un accident anunţat cu zgomot par a deveni motive de încă o secundă în plus de folos, de viaţă trăită între pereţii bătrâni care nu peste mult timp vor deveni moloz ce atârnă greu.