Unica raţiune de a fi a spectacolului pare a fi fost de la bun început hohotul de râs lipsit de orice rafinament. Să râdă poporul, domnule. Să fie hit.
Arhive categorie: Cronici
„Școala nevestelor”: clasic prin umor brechtian prin miză
Spectacolul „Școala nevestelor” este la limita dintre o comedie bulevardieră și o comedie isteață. Însă, râsetele ar fi aceleași indiferent de subgen și nu sunt necesare etichete, deoarece se spune o poveste la care se râde, se admiră și se oferă învățăminte.
„Antigona” – intersecţia opţiunilor şi jumătatea drumului
„Antigona” e un spectacol aflat la jumătatea drumului dntre bune intenţii şi opţiuni clare. Cu timiditate şi prea multă precauţie, parcă, îi lipseşte acea densitate ce răsună doar din sonoritatea planului muzical
Industrializarea bunătății sau răutate industrială. „Omul cel bun din Seciuan”
„Omul cel bun din Seciuan”, montat de Andrei Șerban la Teatrul Bulandra, lipește o succesiune de strigăte sociale acute cu un ritm intenționat caricaturizat, situat undeva între bandă desenată și basm.
(In)dependenții – fals tratat despre libertate în artă
care își regăsesc condiția de artist printre râsetele sincere iscate de replici inteligente. Râzi, îți place, e fun, dar pe dedesubtul bunei dispoziții simți fiorul rece al adevărului unei stări de fapt pe care o deplângem, o recunoaștem la nivel politic, o pavăm cu bune intenții, dar o perpetuăm cu neputință de ani la rând.
„Dușmănie” și descompunere socială. Nevoia teatrului de a fi într-o muncă perpetuă cu sine însuși
Textul nu pune accentul pe viața oamenilor din comunismul românesc¸ ci, pe căutările Alinei, sau a unui om, de a găsi un o persoană care să-i motiveze ura din prezent.
Andrei Şerban spune adevărul despre „Oedipus”
Spectacolul „Oedipus” de Robert Icke, după Sofocle, în regia lui Andrei Şerban, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj priveşte drept în ochii orbiţi de adevăr ai unui prezent înnebunit de durerea minciunilor.
sub fiecare piele de om este un câine nelegat, și alte lucruri sălbatice
Încă ar fi loc de scurtat și cusut, dar nu se simt toate cele patru ore. Spectacolul curge, fără nevoia scenelor de a avea legătură între ele – și, poate de aceea, păstrând un fir roșu inerent și fin.
Bunul prieten sfătos, „Paracliserul”
Claudiu Bleonţ nu doar înţelege ce spune Paracliserul – cuvânt cu cuvânt – dar simte autentic şi foarte personal această căutare a sinelui în labirintul existenţei deşarte.
„The Batman” – dramatismul unei drame dramatice
Când singura, unica, suprema raţiune de a fi a unui film e acela de a fi dramatic, povestea se pierde printre multe priviri depresive şi o coloană sonoră obositor de tautologică până la cacofonie estetică
d'E-pîn-geac 