Nimeni nu abandonse aşteptarea şi pelerinajul cu carul care aluneca prin sat. Pentru că nimeni nu putea aştepta stând. Se plimbau pe uliţele şerpuite şi la fiecare drum li se mai alătura cineva.
Arhive categorie: Fel şi fel
Tangoul destinului murind într-un pat frânt: „Maria de Buenos Aires”
Întreg spectacolul e ca vertijul unui carusel frumos colorat, în care caii de lemn pictaţi sunt prinşi iremediabil în locul lor fix de unde fascinează şi bucură călători întâmplători.
Nu îmi celebrez defectele şi îmi asum!
Realitatea nu e pe Instagram şi Youtube. Formele multe şi felurite există în viaţa de zi cu zi fără să aibă nevoie de nicio influenceriţă plângăreaţă care să ne atragă atenţia cât de diferiţi suntem şi că ar trebui să mai fim şi mândrii de asta.
„După D’ale” urmează o tăcere pre(a)lungă
În loc de o atmosferă burlescă, ritm alert şi gag-uri, spectacolul „După D’ale” merge în contra aşteptărilor, evită orice cărare bătătorită şi propune o tihnă deloc proprie montărilor textelor caragialiene.
Bucuriile Alinuţei. Astăzi: „Curentul Românesc”
Curentul românesc e frate bun cu tsunami-urile, erpuţiile vulcanice şi Covidul. Pe unde trece el rămâne doar gol în suflete şi o vale a plângerii se aşterne peste melagurile pustiite de mobilitate şi elasticitate.
„Lecţia” imposturii educaţiei
m ajuns de la extremele unei memorări condiţionate de note şi gura lumii la un tupeu hrănit cu şabloane revărsate din broşurile menite a facilita aşa-numita dezvoltare personală. Performanţa nu mai e cool. Calitatea e relativă.
Pozăm tot şi nu mai trăim nimic sau amnezia amintirilor virtuale
e ce pozăm atât? De ce pozăm tot? De ce preferăm să acumulăm haotic amintiri filtrate prin imagini de calitate nu tocmai high-end în loc să vedem ce e de văzut, să auzim ce e de ascultat? Ce ne face să ducem mâna automat la buzunar, să ne scoatem telefoanele?
David Esrig
Legenda e adevărată. Maestrul din filele de aur e cât se poate de carismatic, cu un umor atât de personal, subtil şi de multe ori acid, plin de haz şi poveşti cu tâlc, încât parcă pe nesimţite dispar stânjeneala, frica de penibil, ruşinea de a nu greşi.
Gelu Niţu
Gelu Niţu e în profesie mai degrabă un chinez bătrân care construieşte o mandală din nisip decât un prinţ care trece în galop şi seduce de-a valma. Are acea preocupare autentică, acel neastâmpăr ca un bici pe care şi-l azvârle peste spinare.
(Ne)nebunia lui „Henric al IV-lea”
Rolul acestui ne-nebun care preferă minciuna sinceră adevărului mincinos al unei lumi hâde, acest nefericit care ia chipul unei fantoşe pentru a-şi salva lumea lăuntrică de lumea reală mult mai schimonosită decât întunecimile nebuniei, Henric al IV-lea cel auto-excomunicat din viaţă într-o închisoare de mucava este unul dintre cele mai bogate roluri pe care şi-l poate dori un actor.
d'E-pîn-geac 